Istoria chitarei clasice

Chitara clasica, cea "rece", s-a dezvoltat pana la forma de astazi de-a lungul a mai mult de 4 secole. Ea se trage din 3 stramosi: lauta (foarte asemanatoare cu o cobza), vihuela si chitara baroca.


Inca de acum 5000 de ani existau instrumente asemanatoare cu chitara, cum ar fi anticul "tar" din Asia Centrala ("tar" inseamna coarda in limba persana) si "sitarul" din India. Numele de "chitara" vine din grecescul "kithara", care era o lira asemanatoare cu harpa, numai ca era mult mai mica.

In Spania evului mediu chitarele erau foarte variate in constructie si dimensiuni; aveau 3, 4 sau 5 corzi. Cele mai raspandite erau chitara latina, care a ajuns in Spania din Europa si chitara maura, adusa de arabi. In secolul 15 au aparut chitarele cu corzi duble, numite vihuele de mana, asemanatoare cu lauta, care au devenit foarte raspandite in Spania.

Chitara baroca este cea care seamana cel mai mult cu cea moderna si care este "mama" ei. 
Chitarele baroce erau mult mai mici decat cele de acum, si aveau corzile din mat. Aveau 5 corzi, din care toate 5 sau 4 erau duble, in total ajungandu-se la 9 sau 10 corzi.